Trafic
|
Ecou surd
Sunt zile grele si obositoare
frematand de fluturi
dar fara puterea
de a ma concentra.
Am lipsit cu desavarsire
din eterul misterios al salonului,
fereastra legaturii
cu existenta obiectiva
in care imi scald anevoie ravnele.
Incerc sa le pronunt
insotite de o emisiune puternica de aer
purtand doar pantofii negrii si fusta de lana
fara a putea dormi prea mult
stiind ca somnul
imi este privit ca de obicei,
tu vorbind despre mine.
Torc cu druga, nevolnica,
poemele nascute in Miezuri de Noapte
scurse de orice ravna
urmand acelasi deziderat covarsitor.
Nu citesc!
Cercetez maretia cuvintelor stranse
amestec de silabe si consoane
mustind din otrava pasarilor, caninelor, serpilor
sub acelasi saltanat de mireseme primavaratice
cu aceeasi unitate de executiune
prin privirile intersectate
de darele pornite
din irisuri tarziu eclozate.
Ce nedrept
sa vrei sa opresti ploaia
abia strecurata
printre norii plumburii si matasosi
alunecand agale
printre glicine si tei tamaiati
cu roua zorilor de ziua!
O astept, o iubesc, o ascult, o doresc
desi nici acum
nu ii inteleg rostul.
Nu voi stii niciodata
cand ma voi satura de ea
dar o voi sorbi mereu
cu buzele-mi fierbinti
ca sa se topeasca in mine
si sa nu mai curga zadarnic
la fiecare fosnet de ciclorama
in decorul proiectat,
dansand cu tine pana la sfarsit.
Virginia Gabriela T.
16.05.2012
I.
Ce?,striga Moon intrigata.Si unde se duce postul meu?Am un contract semnat!Toti anii in care am adus profit firmei se duc pe o intelegere pierduta?
-Moon,nu e chiar asa...Stii bine ca in ultima vreme ai pierdut mai multe intelegeri.Mai multi clienti s-au razgandit.
Moon simtea cum sangele ii urca in obraji incet-incet.Crezuse ca lucrurile nu pot merge mai rau decat mersera pana la acea data,dar,ca de obicei in ultima vreme,avea tendinta sa se insele cam de prea multe ori.
-In regula,si,atunci,ce se va intampla?,intreba ea cu bratele incrucisate.
Mariane o privi lung,refunzand sa ii raspunda,insa privirea sa insemna oricum mai mult decat toate cuvintele din lume.
-Ah,zise Moon exasperata,perfect!Perfect!,lovind cu piciorul in podea.Deci,pot sa imi strang lucrurile...,relua acaparata de un vag sentiment de renuntare.
-Moon...,incerca Mariane sa o imbuneze.
-Oooh,nu,surase a disperare Moon.Stai acolo pe scaunul tau de la conducere...,zise tanara intinzand palma spre ea cu toate degetele deschise larg,usor ironica.
Merse in ceea ce fusese pana in acea zi biroul sau,arunca paltonul subtire pe spatarul scaunului apoi scoase cateva cutii si incepu sa arunce in ea,anapoda,toate lucrurile.Privi o iconita de birou,asezata pe unul din rafturile cu dosare.Puse mana pe ea si incepu sa o rasuceasca pe toate partile de parca ar fi ascuns ceva.
-Ce vrei de la mine?,incepu ea sa vorbeasca privind iconita fix,cu ochii mici,incruntata.Huh?Ce vrei sa mai fac?Tu...macar ma asculti vreodata?Ma auzi,macar existi?Macar...
-Moon...,se auzi vocea Victoriei,secretara lui Mariane.Ce faci?
Moon se opri.Se uita la Victoria apoi la iconita din mana si isi dadu seama ca sigur parea nebuna,vorbind de una singura.
-Oh,ofta ea,ma consult cu...,zambi firav,aratandu-i incoana.Nu primesc cine stie ce raspunsuri,dar...un adevarat psiholog costa o multime de bani si e cam acelasi lucru.
Victoria o privi cu compasiune,iar Moon se simti inmuiata pana la lacrimi,dar refuza sa planga sau sa para prea trista.
-Nu...vreau sa spun,ce ai sa faci de acum incolo?
-Pot oricand sa sparg o banca,ridica Moon din umeri incercand sa isi pastreze hazul,in timp ce impacheta cateva tablouri.Am experienta destula din filme...
-Moon...Imi pare tare rau ca pleci,sincer,spuse Victoria sincera,cu tristete.
-Hei,nu e nimic grav...doar,zise Moon sprijinindu-si mana dreapta in sold,daca ma vezi cersind peste cativa ani sa nu te faci ca nu ma cunosti!
Victoria incepu sa rada,apoi o imbratisa pe Moon ca pentru ultima oara.
-Sa-ti mearga bine!,ii ura Victoria in timp ce Moon iesi pe usa cu doua cutii pline in brate.
Moon ii zambi strengareste,apoi se indrepta catre biroul lui Mariane.
-Mariane...am plecat!
-In regula Moon...Sa stii ca regret ca s-a sfarsit asa,zise femeia ridicandu-se de pe scaun.
-Mda...,spuse Moon delasatoare.
Iesi pe usa firmei trista si frustrata,privind cerul innorat al unei calde zile de aprilie,cand calca intr-o gaura in asfalt si isi rupse tocul dezechilibrandu-se si scapand cateva lucruri din cutie.
Cativa trecatori incepura sa chicoteasca fiindca fata ei fusese de-a dreptul haioasa,schimonosindu-se in fel si chip,in incercarea de a retine greutatea cutiilor.
-Asa,sigur!,striga ea.Radeti,pun pariu ca doar atat puteti!De parca ati fi voi in locul meu!
-Hei,cucoana,ia-o mai usor!,se auzi vocea unui domn de pe cealalta parte a trotuarului.
Moon se simti dezarmata,apoi se enerva si mai tare,nu numai fiindca i se rupsese tocul si ca lumea rasese de ea din cauza asta,ci fiindca nu ii era permisa o clipa de ragaz in care sa isi verse amarul pentru intreaga perioada plina de coborasuri.
-De parca nu mi-ar ajunge ca mizerabilul de Keith m-a inselat cu una care are jumate din varsta mea,incepu ea sa bombane in timp ce se apleca sa isi adune cartile cazute pe asfalt,acum ma mai si concediaza pentru ca o tampita a renuntat sa cumpere o casa de 1 milion de lire!Hei,se ridica brusc,perversilor!,tipand la soferii care o claxonau,aratandu-le pumnul amenintator.N-aveti sotii acasa?
Ajunsese atat de furioasa incat simtea ca ar putea cu usurinta sa azvarle si cutiile si pantofii si sa o ia la fuga pe mijlocul soselei,in speranta ca o masina va da accidental peste ea.Era intr-adevar disperata si singurul vinovat pentru soarta ei atat de mizerabila parea sa fie Dumnezeu.Doar,cine altul?Doar El era seful,marele boss.
Ridica din nou privirile inspre cerul care parea sa se intunece din ce in ce mai mult,pornind cu un schiopatat haios inspre locul unde isi parcase masina,cand un strop mare si rece de ploaie ii cazu fix in ochiul drept.Incepu sa clipeasca des si sa lacrimeze.
-Ce?!,bombani din nou infundat.Acum nici nu mai pot sa ma uit la Tine?!Doamne!!,zise apasat,incercand sa se stearga intr-un fel de umarul paltonului,dar nu reusea decat sa isi murdareasca haina de rimel.
Izbuti intr-un final sa ajunga la locul de parcare,mult prea departe de fostul sau loc de munca,pentru ca in acea dimineata locul obisnuit fusese ocupat de cineva cu o masina foarte luxoasa.Totusi,de parca ploaia nu ii cauzase destule neplaceri,udand-o pana la piele,scapa si cheile masinii intr-o balta din asfalt care le plimba pana la cea mai apropiata gura de scurgere.
-Nu,nu,nu,nu,nu!!,striga Moon lasand cutiile pe masina,trantindu-se apoi cu disperare pe ciment,intinzandu-se dupa chei.Nu mi le lua si pe astea!,insa cheile fura duse de apa.
Trase adanc aer in piept,isi trase parul ud de pe frunte si inchise ochii,ascultand clinchetul cheilor cazute in canalizare.Privi dezamagita printre gratii si simti cum o furie imensa i se aduna in glas;tunetele parca radeau de ea,in timp ce fulgerele erau ca blitz-ul unui aparat de fotografiat,iarDumnezeu se amuza pe seama ei,ca un public entuziasmat de o comedie spumoasa.
-Doaaaaammmnee!!,striga ea scoasa din minti,ecoul propriei voci rasunandu-i in urechi in continuu,pe fondul unor tunete din ce in ce mai puternice.
In final,intelegand ca orice efort de a intra in contact direct cu proria divina e absolut inutil,obosita sa se mai impotriveasca mersului haotic al acelei zile,Moon renunta sa se mai intinda pe tot trotuarul dupa chei,descalta pantofii si ii aseza unul intr-o cutie si unul intr-o cutie si isi continua drumul prin aceeasi ploaie care nu ii dadea pace.
-Si...,spuse ea cu suparare,erau unii din pantofii mei preferati!
Ajunsa in sfarsit acasa,cu picioarele umflate si cu dureri mari de cap,cu hainele ude si murdare si cu parul incalcit din care se scurgea apa de ploaie,Moon intra direct in baie unde,arunca in cosul pentru rufe murdare tot ce avea pe ea,apoi,se baga sub dusul cald si ramase acolo pentru o ora intreaga.
Se gandea la cat de prost ii mersese in ultima vreme si cum toate acelea,adunate,o ingenunchiau.Toata viata fusese o persoana care luptase nu doar pentru a se pastra pe linia de plutire ci luptase si pentru a-si pastra credinta si speranta,dar acum cand toate pareau sa o ia la vale,nu mai stia ce sa faca.Problemele erau prea incalcite si se simtea aglomerata,se simtea singura si lasata de izbeliste.Ar fi vrut ca logodna ei sa mearga struna,pentru ca inca il mai iubea pe Keith care insa nu ii mai impartasea sentimentele.Il mai iubea si mai adormea cu lacrimi in ochi uneori,dar el renuntase de mult la ea,spunandu-i simplu ca nu a iubit-o niciodata.Era trist si uneori ar fi vrut sa ii taie toate membrele care il ajutau sa isi duca viata in continuare,dar nu putea sa o ia razna pur si simplu.Ii trebuia un plan bine pus la punct,pentru a se asigura ca ii distruge orice sansa la fericire,iar acum,cand tocmai ramasese somera,nu se putea gandi la asta.Locul de munca era singurul care o mai distragea.Locul de munca si cea mai buna prietena a sa,Simone,care insa plecase in America in urma cu 2 saptamani.
-Am ramas singura,singura cuc!,isi spuse ea sprijinindu-se de pretele cabinei de dus.
Simtea ca intreaga lume fugea de ea si asta o facea sa se simta mica si neinsemnata.
Ar mai fi stat inca o ora sub apa fierbinte care ii ardea pielea,dar cineva ciocanea cu putere in usa si,oricat s-ar fi straduit,nu putea ignora o sansa spre socializare.Poate ca Simone se intorsese...
Iesi de sub dus si,grabita sa se infasoare cat mai repede in halat,aluneca pe apa imprastiata pe gresie.Talpile ii derapara ca rotile unei masini neasigurate pe timp de iarna.In disperarea de a prinde ceva inainte de a lovi podeaua apuca strans perdeaua cabinei de dus,de care se tinu cu ambele maini de parca ar fi fost amenintata de caderea intr-o prapastie fara fund.
-Fir-ar a...,spuse ea ridicandu-se usor,cu precautie.Parca apa asta e blestemata!Si totul e doar din vina Ta!,zise cu nervi abtinuti,impungand cu privirea tavanul de parca ar fi vorbit cu cineva.
Cu multa grija se ridica si incerca sa se tina pe picioare pana la usa.Ciocanitul suna mai degraba a bodoganit,acum cu cat se apropia mai mult.
-Daaa,da,acum vin nu e cazul sa spargi usa!,se auzi vocea sa infundata.
-Buna seara!,sari ca o figurina dintr-o cutie surpriza un barbat imbracat intr-un tricou turcoaz,cu ochi foarte albastri si un zambet larg si foarte fericit.Eu sunt Peyton,zise el cu prea putina masculinitate,iar ea,aratand spre sotia sa care parea o femeie foarte dulce,poate prea dulce,imbracata la asorte,afisand un zambet pana la urechi,este sotia mea Billie.Suntem noii tai vecini!,aproape ca striga el ca si cum ar fi fost o oaza de bucurie.
-Oh,spuse Moon mai mult socata decat incantata de aspectul si numele lor caraghioase,pastrandu-si totusi vocea acea suava si fina pe care o avea de fel,deci...Ea e Billie si...tu esti Peyton?
-Da!,interveni femeia care mai curand glasul unei luptatoare de sumo decat a unei sotii probabil casnice careia ii placea foarte mult sa gateasca,dupa cum si aspectul ei sugera.Impreuna suntem sotii Blackthorne!Avem si un fiu,adolescent,Kevin,completa ea cu o oarecare retinere.Ne pare rau ca te deranjam...
-Moon!,intinse tanara mana,fara sa se arate pe cat de nerabdatoare era sa intre inapoi in casa si sa le inchida usa in nas.Moon Stratford!Bun venit!,le zambi ea cald si linistitor,caci altfel nu stia.
-Ei bine,Moon,spuse Peyton cu aceeasi atitudine de agent de vanzari,nu vrem sa te mai retinem,dar eu si Billie vrem sa te invitam intr-una din zilele acestea pe la noi.Ce spui?
Moon ii privi usor curioasa pe cei doi,apoi continuand sa le zambeasca seren le accepta propunerea.
-Ah,reveni brusc Billie,Moon,te rugam sa accepti aceasta prajitura in semn de prietenie.
Moon privi acea forma ciudata si gelatinoasa de culoare verde care se clatina pe tava intr-un mod ciudat,de la care nu iti puteai lua ochii,si neputandu-si pastra zambetul neatins,reusi doar sa surada stramb si fortat,insa,aparent celor doi le convenea fie si doar atat.
Isi luara la revedere,la fel de zambitori si imposibil de distras,apoi Moon inchise in final usa in urma lor.
-Cine a mai pomenit barbat cu numele de Peyton si femeie cu numele de Billie?,isi zise ea tarandu-si picioarele pe parchetul laminat,cu platoul cu prajitura tinuta la jumatate de metru de ea.Am impresia ca chestia asta o sa sara pe mine si...,pfiu,facu dezgustata,ce miros are...Stii,zise indreptandu-si din nou atentia catre tavan,convinsa ca reprosurile sale vor fi auzite si luate in considerare,fix de vecini ciudat de prietenosi nu aveam eu nevoie acum.Dar,desigur,nu prea te-ai concentrat Tu pe nevoile mele,oricum,se rasti ea azvarlind prajitura cu tot cu platou la cosul de gunoi.Peyton si Billie,auzi...,chicoti ea rautacioasa.Pun pariu ca sunt fosti detinuti eliberati conditionat si m-au gasit pe mine,victima perfecta!
Trecu prin hol si sufragerie si urca scarile de lemn pana in camera sa,unde auzi o bataie in fereastra.Prima oara decise sa o ignore si se dezbraca de halat umbland asa de mai multe ori din baie in camera si din camera in baie.In tot acest timp insa,bataia in fereastra nu conteni si,inainte sa isi piarda cumpatul cu totul si sa zmulga geamul din balamale,Moon decise sa arunce o privire macar de dragul normalitatii.
-CE?!,striga ea pierzandu-si controlul.Cine sau ce se gaseste sa imi bata in geam in toiul noptii?E ora...8?!,zise contrariata,privind ceasul din perete.Doar 8...
-Hei,vecina,spuse un tanar de pana in 18 ani,cu o fata aproape plina de pistrui si cu un ochi complet acoperit de parul roscovan,poate ar trebui sa te acoperi.E frig noaptea din cate vad...,zambi el cu un aer de superioritate.
Initial Moon fu socata si se simti penibil fiindca umblase goala sub ochii unui pustan care acum se simtea mandru de el.Mai apoi decise sa nu bage asta prea mult in seama si realiza ca acela era Kevin,fiul Blackthorne-ilor.Fata de parintii sai,el parea sa fie ca orice adolescent de varsta sa,dupa situatia data,lucru care o mai linistea in privinta trecutului penal al acestora.Dar totusi,cine stie ce se ascundea dupa claia roscata de par.
-Oh,si ai vazut singurel asta?,zise Moon acoperindu-se cu asternutul de pe pat.Intreb...fiindca imi imaginez ca e destul de greu sa te descurci cu un singur ochi.Eu una nu am avut niciodata o astfel de problema,zise intorcandu-se nonsalanta,ridicand din umeri,nu inainte de a se infasura in cearsaf ca intr-un cocon.
-Da,eu sunt Kevin si...hei,esti bine?,intreba el alarmandu-se cand o vazu pe Moon cazand ca o statuie,dupa ce se chinui sa mearga infasurata in cearsaf pana la sifonier.Ma auzi?Hei!,striga tanarul aplecandu-se peste pervazul geamului sau.
-Oh,se auzi ragusit vocea inca fina a lui Moon,Doamne cat Te urasc!Da,Kevin,sunt in regula...
-Vrei sa vin sa te ajut?
-Oh,ai vrea tu,spuse Moon sprijinita cu mainile de tablia patului ca sa se ridice.
-Um,trebuie sa plec,ma cheama mama...mi-a parut bine,totusi,se auzi vocea lui Kevin entuziasmata.Poate mai vorbim candva.
-Oh,da,isi zise Moon sarcastica,sigur...eu n-as paria ca mama te striga...,ridicandu-se cu greutatea unei persoane de 70 de ani.
Dupa ce reusi in sfarsit sa se ridice si sa se imbrace,Moon cobori scarile lent,cu durerea instalata in zona soldurilor,apoi,dupa ce isi turna o cana mare de ceai se aseza in fata semineului,se acoperi cu o cuvertura subtire si moale,apoi aprinse televizorul pe un canal oarecare.Gandul ei oricum nu ar fi stat la stiri sau la vreun film,la cat de frumos era actorul din rolul principal si cum avea sa viseze despre el sau la cat de prost juca actrita din rolul secundar,ca in fiecare seara,cum facea mereu cand langa ea pe canapea era Simone sau Keith.Acum se gandea ca pe canapea langa ea nu mai era nimeni:nici Simone,nici Keith,absolut nimeni,iar acea zi fusese pe de-a-ntregul ratata,in timp ce ziua urmatoare nu promitea nimic nou,nimic bun.De fapt,nici nu isi putea da seama ce urma in zorii zilei,daca mai avea rost sa se mai trezeasca.Nu stia ce sa mai faca,nu mai avea incredere ca lucrurile se vor rezolva.Intai Simone,apoi Keith si acum locul de munca.Vecinii posibil maniaci nu erau decat bonusul unei zile nici pe departe pline de neprevazut.
|
